omul-anului

Nominalizare la titlul de „Omul Anului 2024”

Suntem onorați să vă anunțăm că am fost nominalizați în campania „Omul Anului 2024” organizată de Televiziunea Română!

Marius Brăila, tânărul pentru care nu există „Nu pot”, a deschis o școală pentru copiii cu nevoi speciale. El înșuși părea condamnat, în copilărie, la o viață petrecută în scaunul cu rotile. Dar nu s-a întâmplat așa. Părinții i-au spus că orice e posibil, atunci când vrei.

Marius Brăila s-a transformat. S-a metamorfozat, dintr-o persoană cu dizabilități, într-un supererou cu multiple și nebănuite abilități. Are un job, o familie și trei copii: cel mai mic, un băiețel abandonat, pe care a vrut să-l salveze. Și a înființat o școală pentru copii cu dizabilități – o școală pentru supereroi.

Marius Brăila este propunerea Televiziunii Române pentru titlul de „Omul anului” de joi, pe 9 mai.  L-am cunoscut de la ora 18.30, în episodul 3 al noului sezon al campaniei TVR ce caută eroii dintre noi. „Supereroii sunt printre noi!” este titlul reportajului care ne spune povestea lui.

(w882)

Achiziție de echipamente pentru faza a doua a proiectului

Vă mai amintiți campania ajutEu (Fundatia Mereu Aproape) de la finalul anului trecut, în urma căreia Fundatia ALFA pentru Sanatate si Educatie s-a alăturat visului nostru? 🥹 Datorită donației lor generoase, am reușit să achiziționăm 17 laptopuri cu sisteme de operare Microsoft Windows, Pachete office, Mouse-uri, genți si un proiector smart, care ne vor permite să devenim mobili și să aducem beneficiile educației în domeniul IT și în școlile speciale din București și din întreaga țară. 🥳🧑‍💻
Suntem foarte entuziasmați și ne dedicăm timpul pregătirii atente a acestei noi etape a proiectului nostru. 🤩 Postarea de astăzi este doar un mic #reminder, dar vă vom ține la curent cu fiecare pas al progresului nostru. 🌟
Mulțumim din suflet tuturor celor care ne sprijină în această călătorie extraordinară! 🙏🧡

Parteneriat cu Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație

Campania ajutEu, Fundatia Mereu Aproape și colaborarea cu Bittnet Training au reprezentat pentru noi rampa de lansare, propulsându-ne într-o experiență excepțională alături de voluntarii noștri minunați, prin care am reușit să oferim săptămânal cursuri în domeniul IT pentru peste 30 de copii Supereroi.
Pe lângă cursurile în sine, am reușit să creăm o comunitate puternică și empatică, având ca scop creșterea stimei de sine și a sentimentului de utilitate pentru Supereroii noștri minunați.
În noul an, suntem încântați să vă împărtășim planurile noastre ambițioase. Prin parteneriatul recent încheiat cu Fundatia ALFA pentru Sanatate si Educatie, suntem pregătiți să demarăm faza a doua a proiectului nostru. Ne propunem să devenim mobili și să aducem beneficiile educației în domeniul IT în școlile speciale din București și din întreaga țară.
Astfel, dorim să achiziționăm laptopuri și echipamente esențiale care să ne permită să organizăm cursuri și ateliere gratuite pentru Supereroii cu nevoi speciale.
Articolul cu povestea noastră îl puteți citi aici!
În această perioadă plină de recunoștință, transmitem mulțumiri sincere tuturor celor care ne-au sprijinit în acest an. Fără susținerea voastră, aceste realizări nu ar fi fost posibile!
Vă urăm cu căldură sărbători liniștite și pline de bucurie, iar pentru noul an, suntem hotărâți să continuăm să facem schimbări pozitive în viețile celor care au nevoie.
Cu recunoștință,
Echipa Asociației Supereroilor

Proiect pilot „Academia Supereroilor”

Proiectul pilot “Academia Supereroilor” a ajuns la final!
Peste 20 de Supereroi cu nevoi speciale au lucrat săptămânal la calculator exerciții de atenție, logica și coordonare, asistați de minunății noștri voluntari! 🦸‍♂️
Noi plecam in vacanța însă din toamna revenim cu forte proaspete și proiecte noi! 💪
Multumim #Voluntarilor, #parintilor, Bittnet Training, ajutEu și tuturor celor care ne susțin! 🙏
+3

Abonează-te la newsletter-ul nostru și...

…vei fi la curent cu poveștile de succes, vei afla despre evenimentele și proiectele viitoare și vei descoperi modalități prin care poți contribui la schimbarea pozitivă în viețile copiilor.

Ai întrebări? Hai să discutăm la telefon
0751 626 167

One Cotroceni Park
Strada Progresului 1-3, Etaj 4, Sector 5, București, Cod Poștal 050691

 

 Asociația Supereroilor
CIF: 47888339

Descoperă activitățile noastre

Ne întâlnim în fiecare sâmbătă cu copiii în intervalul:
11:00 – 15:00

© 2024 – Asociația Supereroilor. Toate drepturile rezervate. Powered by Superhero Consulting.